sâmbătă, 13 decembrie 2014

Jack is back

"Bine-ați venit, rău ați nimerit!"
(din filmul "Terminus Paradis")

Orașul fumegă de știri
cît o termocentrală
blestemată să lucre
pînă la suprasaturație...

Toată lumea s-a strîns la sfat;
pare să știe tot ce mișcă
vociferînd cît un set de Marshall-uri;
ziarele-s inutile,
iar talk-show-urile-s ocupate
cu noua politică a inaniției

Ferice de tine, iubito!...
Nu te mai obosi
să mă-ntrebi de vîntul
și "foamea" ce m-a adus
și cum am trecut puntea mulțimii!...
Nu te bucura,
dă-l încolo de zîmbet;
mîine-i ziua cea mare:
mulțimea va veni aici,
va înconjura casa inutil-baricadată
să dea buzna,
să mă calce-n picioare,
să-mi expună cadavrul în bîlci
ca mai apoi să mă facă erou...

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Iluzia Mahalalei Amintirilor

motto:
Cu ochii în soare
voi avea ce povesti..."
(Bere Gratis - Ce mișto!)

Mai lasă-mă puțin...
O clipă, o oră -
n-are importanță...
Soarele mai are-o groază
de stat acolo sus
pentru noi
deasupra mahalalei
și-i mai stă și bine-așa!...

Privește și-ascultă pașii
puținei lumi ce trece
fără să ne tulbure,
ba chiar salutîndu-ne...
Privește strada
cum ne-așteaptă
cu povești
ce coboară
de la fiecare geam
al caselor
ce ne deschid porțile
și ne cheamă
îndemnîndu-ne
să le-ascultăm
pîn' la clipitul soarelui
și țicnalul
ultimului personal
cu care vom pleca...

vineri, 7 noiembrie 2014

Incognito

"Intrarea prin Sărindar
și ieșirea pe brînci"
(folclor bucureștean)

Am ajuns!...
Orașul cheaun de somn
nu ne cunoaște sosirea,
nu știe mersul trenului
ce ne-a lăsat în prima
haltă mărginașă;
sosirea nu s-a dat la ziar...

Străzile tăceau
ca niște baricade părăsite,
ochi de copii din case
ne priveau ca pe un miracol,
părinți speriați își luau copiii
de la ferestre
ferindu-i ca de-un pericol iminent,
Puținii străini
cu dejavu-uri și păreri
stîrneau rumori
dînd cu presupusul
și cu teorii chibritice,
doar praful amintirilor
simțindu-ne pașii fantomatici
pe drumul larg deschis
spre gara,
tichetul
și trenul
spre alt vis...

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Rutină sub lună

motto:
"- Uite, mamă! Luna-n băț!"
(folclor urban)

Pregătește-te!...
Noaptea se dezbracă de bariere
ca cea mai frumoasă
dintre toate nebunele...
Privește străzile
fără țipenie de om
cum țin priveghi
mirobolantei zi-nezi
ca unui erou
al nimicului
sub lunile
electro-stradale și martore
șoptindu-ți din pavaje
"Haide, haide, hai!
Nu-i timp să mai stai",
A venit vremea
să bați drumul
tot mai deschis
spre luna cea mai lună
ce te-așteaptă
s-o cerți în stil,
cîntîndu-i
"Blues-ul Astral"...

luni, 1 septembrie 2014

Chemarea

Stăm față-n față
cu priviri ce se-mpiedică
într-o bizară gimnastică
pe ritm de-accelerat
zgîindu-se ba la
spectacolul decorului
preaschimbător,
ba la soarele ce se
războiește cu luna
într-un balet sexual
de mare clasă...

Mă-ntrebi ceva
în șoaptă cald-răgușită;
chemare-n poala confesiunilor
și secretelor...
Dar ce secrete să mai avem,
necunoscuta mea milenară?!...
Parcă n-ar ști deja toată lumea
de ce ne-am aruncat
actele și tichetele arse
pe fereastră
întru pierderea urmei;
Alt început
născut
dintr-un prim sărut
iluminat de bezna
ce deja ne-nconjoară...

luni, 23 iunie 2014

Fuga


motto:
"Noaptea, mieii țese ie
nimeni urma să ne-o știe"
(Phoenix - Ochii negri, ochi de țigan)

Poliția politică a timpului
Cotrobăie cartierul
Împînzindu-l cu pozele noastre alb-negru
Și mesajele de rigoare
Să-nțeleagă prostimea surdo-oarbă…

Iar tu, și eu
Devreme și tîrziu,
Pe față și incognito
i-am sfidat fentîndu-i
cu sosii statice
și-am părasit orașul
lăsîndu-l în ceață de fum
de Pacific înhămat
la tren de seară…

Tu în drum spre X
Eu spre Y
Și iată-ne
schimbînd macazul
spre un Z
de toată frumusețea…
unde ne-a lăsat
îngerul-ursitor-de-soartă
în chip și uniformă
de nașă…

luni, 21 aprilie 2014

...Legătura la Piatra Olt!

Privește gîndurile noastre
Cum pășesc în zbor
De pe un mal
Către celălalt
Îmbrățișîndu-se
Ca doi îndrăgostiți
Făurind o punte
Așa-zis imposibilă
Deasupra adîncului hău
numit cotidian...

Să tot pornim cu ele
La o vînătoare
a momentelor oportune
De-a le expune
într-un discurs
Pe șleau
și pe două voci
De pe cea mai înaltă culme
Către mulțimea
ce ascultă perplexă

Neștiind să mai dea replici!...

sâmbătă, 12 aprilie 2014

ICAR

 
“Planul tău de la-nceput
E doar un strănut!
(IRIS – Somn Bizar)

Ce mai faci, călătorule?
Altă dimineață cu bagaje
Și planuri riguroase
gata să-ți fie date peste cap?...
Altă idee bună
risipită-n vînt
ca un vis trecător?...
Ai grijă, băiete!...
Ai visat mult prea frumos
pentru a ți se-nfăptui
ca-la-carte…
În acest moment,
Alții te bat la cap făcîndu-ți
“planuri cu rapidu roșu”,
ca tocmai bine, tu să vezi
aceleași curse supărate,
iar cînd o fi să se-ntîmple       
cum ai visat…

nu va mai fi la fel!…

vineri, 4 aprilie 2014

Voiaj

Iubito,
vezi soarele
ce ne clipește
complice din ochi?
Simți vîntul
bătîndu-ne în plete?
Asculți rockul
"fier-pe-fier"
ce ne ghidează
tot mai și
tot mai departe,
nemaicontînd
unde și cînd
vom ajunge?...
Observi cum
nimeni pînă acum
nu ne-a oprit
măcar să ne-ntrebe
de viață, acte
și toate cele?

Așa-i,...
am uitat c-am aruncat
valiza cu de toate
(de la acte pînă la
probleme personale)
pe ușa frontală,
dar chiar și-așa,
poa' să vină
și nașu'-nașului'-nașilor
că n-are ce să ne facă;
suntem LIBERI!...

sâmbătă, 29 martie 2014

Macaz de salvare

motto:
"Fuga-i rușinoasă,
dar e sănătoasă!"
(dicton popular)

Vai, biet de tine!
Cine, Doamne-iartă-mă,
te-a pus să bați
cale-lungă-drum-de-fier
pentru o rudă "bolnavă"
care abia de te recunoaște
greșindu-ți numele la mod
flagrant-repetitiv....
și de ce?

Să aibă ce te-mpuia
cu detalii jenant-penibile
de le știi pe de rost
mai bine decît ea
și nici că mai vrei
să le-auzi,
Să-i ții de urît
cînd mai urît
chiar ea-ți face
Să-ți zică de boală
și spital și doctori
tu fiind gata-gata
să chemi o ambulanță
doar-doar
să scapi cumva!...

Ah, ce mai zi!...
Cât pe ce
să nici nu se termine
Ferice de gafa
delicatei necunoscute
ce te-a confundat
atît de bine
încît din vorbă-n vorbă
ai și fugit cu ea
nemaicontînd trenul, locul,
direcția...
Ferice de tine,
biet păcătos
ce nu vezi
potera pornită pe
urmele voastre...

sâmbătă, 8 februarie 2014

Eclipsa-'02


ECLIPSA TOTALĂ-'02

Copil nebun,...
14 ani ca popa,
dar mintea ta
susține că le-a văzut
pe toate,...
Și de fapt ce-ai văzut?!
Ce-ai auzit?
Ce știi tu?

Povești de-mprumut
din familie
proiectate pînă la tocire
asimilate pînă la
autoînsușire...

Amintiri de drumuri
nebătute;
călătorii de vise
libere și amestecate;
un fel de film
din diapozitive
lipite stîngaci
(mai mult scotchul)
că nimeni nu prinde
firul poveștii...

Imagini de locuri,
lucruri și oameni
atît de distorsionate
prin suprapuneri,
dar... ce-ți pasă?!...
"Tot aia e..."
spune refrenul
unei plăci tocite
din mintea ta
atît de-aproape
de o explozie

sâmbătă, 1 februarie 2014

Multul puțin

Ce stranie și frumoasă
întîmplare de ființe!...
Atît de departe - 
numai doi metri distanță -
și-atîtea cuvinte
în tăcerea privirilor noastre;
lumini de stele
într-o beznă
preaînconjurătoare....

Vis prea adevărat
de speranță a transmiterii
mesajului acolo unde trebuie,
născut într-o ceață
tăiată de laserele
ochilor noștri
risipită în vîntul
redirecționat de
îmbrățișarea noastră....