miercuri, 15 iunie 2011

Urme


motto:

"M-am căutat pe hartă,
dar nu m-am mai găsit"
(Ion Minulescu)

Am coborât din tren,
m-am uitat pe peron,
urmele tale nu le-am văzut
chipul tău... nici atât,
dar țicnalul locomotivelor
anunța chemarea ta...

Am pornit-o pe străzi,
te-am căutat,
casele nu știau,
gardurile nu știau,
dar totuși ceva mă ghida:
amintirea ta!

Am întrebat orice om,
am întrebat orice casă,
am întrebat orice stradă,
și nu știau...

Am întrebat porumbeii,
am întrebat câinii
am întrebat și pomii
și tot nu știau...

M-am întors în gară
unde auzeam strigătul tău
dar stăteam pe loc
era prea de tot
vocea ta îmi striga, urla,
prea târziu, că deja
trenul meu în ceață se pierdea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu